Principiile Radiolocaţiei

SCR-268

SCR-268 era un radar care funcționa în banda VHF pentru atribuirea țintelor pentru tunurile antiaeriene și pentru alinierea proiectoarelor antiaeriene. La început, precizia ghidării țintelor nu era încă atinsă și a trebuit să se folosească proiectoare antiaeriene. Mai târziu, cu ajutorul unui sistem minim de detectare a direcției, s-a obținut o precizie cu care tunurile puteau fi ghidate direct. A fost primul radar pentru armata americană și a fost folosit între mai 1938 și jumătatea anului 1944. Producția în serie (39 de unități din 1941) a fost realizată de Western Electronics.

Transmițătorul era un oscilator acordat autooscilant cu 16 triode într-un circuit inelar. Antena de emisie a constat dintr-o rețea de dipoli 4 × 4 în fața unui reflector pătrat plat. Antena de recepție pentru planul vertical a constat dintr-o rețea de dipoli 2 × 6 montată chiar lângă antena de emisie. Antena de recepție pentru planul orizontal a constat dintr-o matrice de dipoli 6 × 4 montată pe o bară de cealaltă parte a antenei. Rândurile individuale de radiatoare pot fi alimentate în fază (pentru căutarea țintei) sau în opoziție de fază (pentru găsirea mai precisă a direcției minime). Procedeul a fost numit „schimbarea lobului“ („Lobe-Switching“). Vizoarele erau indicatoarele tip A cu o deschidere mare de ecranare a luminii (manșetă asemănătoare cu cea a ochelarilor de scafandru).