Vitezele oarbe
Ilustrație 1: Relaţia dintre vitezele oarbe şi frecvenţa Doppler
Ilustrație 1: Relaţia dintre vitezele oarbe şi frecvenţa Doppler
Vitezele oarbe
Metodele SŢM de compensare se bazează pe compararea semnalelor ecou pe timpul a două sau mai multe perioade de repetiţie. În procesul de comparare pot apărea situaţii în care viteza radială a avionului are asemenea valoari încât defazajul Doppler al semnalului este de 360° sau multiplu întreg de acesta (±n · 360°). Datorită periodicităţii fazei, aceste valori sunt echivalente cu un defazaj zero. În acest caz ţinta este tratată de către schemele SŢM ca o ţintă fixă. Vitezele radiale la care apar astfel de situaţii se numesc viteze oarbe. (Situaţia este echivalentă cu a spune că ţinta s-a deplasat într-o perioadă de repetiţie cu un multiplu de jumătate de lungime de undă.)
Valoarea vitezei oarbe depinde de frecvenţa de emisie a radarului şi de frecvenţa de repetiţie a impulsurilor.
vb = | λ | where: | vb = prima viteză oarbă λ = lungimea de undă a semnalului de sondaj Ts = pulse repetition time (PRT) |
(1) |
2·Ts |
În figura 1 se observă că, dacă frecvenţa Doppler a unei ţinte mobile are aceeaşi valoare cu frecvenţa de repetiţie a impulsurilor (fD = PRF), atunci impulsurile ecou apar în acelaşi punct în fiecare perioadă a frecvenţei Doppler. Acest caz este identic cu cel al ţintelor fixe, iar procesorul de semnal va trata ţinta mobilă ca fiind fixă, eliminând-o. Acelaşi fenomen apare şi dacă fD este multiplu întreg de PRF. Rezultă că ţintele mobile ce au anumite valori ale vitezei radiale sunt eliminate de către circuitele SŢM ale radarului.
Viteza oarbă reprezintă acea valoare a vitezei radiale a unui avion la care defazajul Doppler al semnalului ecou are o valoare de ±n · 360° între două perioade de repetiţie succesive. Ţintele mobile care se deplasează cu una din vitezele oarbe sunt eliminate de către sistemele SŢM, fiind considerate ţinte fixe.
Exemplu:
Un radar lucrează cu o frecvenţă de emisie de 2,8 GHz şi o perioadă de
repetiţie a impulsurilor de 1,5 ms. În aceste condiţii, prima viteză oarbă are valoarea:
vb = | λ | = | c0 | = | 3·108 | = 35,72 m/s | c0 = viteza ţintei | (2) |
2·Ts | 2·f·Ts | 2·2,8·109·1,5·10-3 |
Această valoare este egală cu aproximativ 130 km/h. Ţintele cu o astfel de viteză radială sau multipli întregi ai acesteia sunt eliminate de circuitele SŢM.
Principalele metode de eliminare a vitezelor oarbe sunt:
- Utilizarea canalului coerent doar atunci când este absolut necesar.
Această metodă are şi avantajul că distanţa maximă de descoperire este mai mare în cazul canalului de amplitudine. - Modificarea periodică a frecvenţei de lucru a radarului (diversitatea / agilitatea de frecvenţă)
Este necesar ca diferenţa dintre frecvenţele utilizate să fie suficient de mare. - Schimbarea periodică a perioadei de repetiţie a impulsurilor (vobularea frecvenţei de repetiţie)
Este cea mai eficientă metodă: niciun avion nu îşi modifică viteza la fel de repede (şi sincron) şi cu aceeaşi valoare!
Toate aceste metode (în special ultimele două) sunt utilizate de către radarele moderne de supraveghere aeriană.
Radarele digitale moderne prezintă următoarea problemă: vobularea frecvenţei de repetiţie este eficientă numai în cazul unui număr de impulsuri recepţionate de la ţintă suficient de mare. În cazul radarelor monoimpuls, complet coerente, eliminarea vitezelor oarbe prin vobularea PRF este mai dificilă.